Locale Altele
Joi, 24 Octombrie 2024
Joi, 24 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Centrul de Zi „Speranța” a împlinit 25 de ani de existență
Caritas Satu Mare  - Vineri, 4 Mai 2018

Centrul de Zi „Speranța” pentru Vârstnici al Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare a marcat joi 25 de ani de existență.

În data de 2 mai 1993 și-a deschis porțile unul din cele mai vechi cluburi de vârstnici din județ pentru a oferi soluții la problemele sociale ale pensionarilor. De-a lungul anilor, sute de vârstnici au trecut pragul instituției, unde și-au făcut prieteni care i-au ajutat să depășească momentele grele și care s-au bucurat alături de ei de succese.

În cadrul tradiționalei serenade de mai, joi înainte-de-masă, s-au sărbătorit și cei 25 de ani de existență a clubului.

Evenimentul a fost deschis de Hauler Magdolna, coordonatoarea instituției, apoi invitații au adresat câteva cuvinte de nădejde celor 80 de vârstnici prezenți. PSSa episcop Schönberger Jenő și-a arătat aprecierea față de activitatea derulată de clubul Caritas, afirmând că Centrul de Zi „Speranța” pentru Vârstnici este o dovadă minunată al faptului că Dumnezeu ne iubește, chiar dacă suntem bătrâni, chiar și atunci când credem că nimeni nu mai are nevoie de noi, când ne simțim inutili.

Directorul general al Organizației Caritas, Ladislau Lang a afirmat că denumirea centrului a fost aleasă foarte bine, căci toată atmosfera clubului emană speranță.

Preotul romano-catolic Román János a caracterizat cei 25 de ani din istoria centrului ca fiind expresia unui drum comun și a unui scop comun.

Președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba și-a exprimat admirația față de elanul membrilor de club și de înțelegerea care domină colaborarea dintre vârstnici. Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor a remarcat: „De câte ori vin la acest club, totdeauna mă încarc cu energie, cu speranță, căci atunci când vă privesc, văd numai oameni care au realizat ceva, care nu au trăit degeaba.”

În semn de recunoștință pentru munca devotată, Lang Ladislau a înmânat o diplomă de merit cordonatoarei centrului, menționând că dânsa are un rol important în faptul că instituția a ajuns la o vârstă atât de frumoasă.

Festivitatea a continuat cu recitarea unor poezii dedicate aniversării centrului. Apoi a început serenada de mai, cel mai colorat și mai spectaculos eveniment de club care oferă șansa an de an vârstnicilor să retrăiască vremurile tinereții. 

La finalul evenimentului au fost felicitați membrii de club născuți în lunile aprilie și mai.

Începând de astăzi Centrul de Zi „Speranța” pentru Vârstnici se pregătește pentru următorii 25 de ani, pentru un nou sfert de secol plin de împliniri și bucurii.

 

 

 

Tags: centru  zi  speranta  sarbatoare  aniversare  
1631 vizite
Distribuie pe